Stiri

Viitorul retailului se scrie in depozitul celui mai mare retailer online de alimente din lume

Ocado, cel mai mare retailer online de alimente din lume a lansat recent un videoclip de prezentare al noului lor depozit automat din Andover, comitatul Hampshire, UK. Asemeni depozitului Alibaba despre care ati putut citi in Arhispec Magazin, si in depozitul din Andover munca este realizata in mare parte de roboti. Datorita unui sistem de sortare si ambalare foarte bine pus la punct, robotii pot pregati pana la 65.000 de comenzi de legume in fiecare saptamana.


Fiecare robot se misca pe un grilaj fiind ghidat de un sistem de control al traficului care asigura ca acestia nu se ciocnesc unul intr-altul. Alimentati cu baterii si suficient de inteligenti incat sa mearga singuri la incarcat, robotii se misca cu o viteza de pana la 4 metri pe secunda.

Anglia, alaturi de Coreea de Sud sunt tarile din lume in care cei mai multi oameni aleg sa isi comande alimentele de pe internet.

Cofondatorul Ocado, Tim Steiner, le-a spus recent analistilor care au facut un tur al depozitului inteligent din Andover ca „fiecare atingere umana va fi inlocuita intr-o zi de o solutie robotica”.

In prezent, la depozit lucreaza si angajati umani, care au rolul de a pune alimentele in pungi de plastic, insa toate acestea se vor schimba in curand, pentru ca o echipa de ingineri angajati de Ocado lucreaza deja la o mana robotica cu ajutorul careia pot fi manevrate cu finete diferite tipuri de fructe. Aceasta solutie ar urma sa fie implementata in noul depozit Ocado din Erith, la sud de Londra.




Related Articles

Back to top button