Zona cu cele mai multe mall-uri anunțate în ultimul an
Județul Timiș conduce detașat la nivel de număr de investiții conform asistentei virtuale de vânzări la șantiere VICTA. În acest județ au fost identificate, pe parcursul ultimului an, 6 proiecte de tip centru comercial. Această zonă se bucură de atenție sporită din partea specialiștilor în construcții care dezvoltă proiecte de interes cu o valoare estimată ce depășește 1 mld RON. În funcțșie de numărul de proiecte, Județul Timiș este urmat de Ilfiv și Bucuresti (5 proiecte), Argeș, Neamț, Satu Mare (4 proiecte), Suceava.
Iată câteva dintre centrele comerciale prevăzute:
Centru comercial Oxygen Mall, județul Cluj
Proiectul este integrat în cadrul complexului Oxygen Residence, iar suprafața dedicată spațiilor comerciale este de 35000 mp. Proiectul este într-o fază incipientă, însă în vara anului 2018 proiectul a obținut autorizația de construire.
Centrul comercial Crizantema Mall, județul Dâmbovița
Cu o valoare totală estimată ce depășește 21 mil. Ron, se prevede aglutinarea unul hypermarket, a unei cinema, spațiu entertainment. Proiectul este autorizat din anul 2008, iar construcția se preconizează a fi finalizată la finele anului curent.
Timișoara Centrum, județul Timiș
Cu o valoare totală estimată la 37.39 mil. Ron, obiectivul va avea o suprafață construită propusă de aproape 34000 mp și va fi dispus pe S+P+M+4E+Etehnic. Proiectul se află într-o fază incipientă, însă lucrările de demolare au fost finalizate anul trecut. Proiectul va cuprinde un hipermarket, restaurante, cafenele și spații alimentație publică, galerie circulații, cinema și zona entertaining, birouri. Este prevăzută de asemenea o parcare subterana cu 937 locuri de parcare și o parcare supraterană cu 450 locuri.
Cum poți și tu să ofertezi eficient la aceste proiecte? Cere un demo gratuit cu singura asistentă virtuală de vânzare la șantiere VICTA: www.victa.ro