15 ani de activitate – Povestea TeamMontage
În urmă cu 15 ani, în 2009, am pornit la drum cu o viziune clară: să aducem inovație și profesionalism în domeniul structurilor metalice. Am început ca o afacere de familie, cu capital 100% românesc și cu doar 14 angajați. La început, ne-am propus să oferim soluții personalizate și de înaltă calitate pentru industria construcțiilor, iar astăzi ne mândrim cu o prezență solidă pe piața din România și din Europa, având un portofoliu vast de clienți și parteneri din industrii variate, precum automotive, industria alimentară, logistică și retail.
Istoric și evoluție
- 2009 – Începutul companiei Team Montage a fost modest, dar plin de ambiție. Ne-am concentrat inițial pe oferirea de servicii de montaj și modificări mecanice pentru structuri metalice. În scurt timp, ne-am câștigat reputația de a livra proiecte la timp, cu o calitate ireproșabilă, aspect care ne-a ajutat să ne extindem rapid baza de clienți.
- 2010 – Un an de cotitură pentru noi. Am pătruns pe piața automotive, oferind servicii de montaj și producție de componente pentru liderii din industrie. Această intrare ne-a deschis multe uși și a consolidat parteneriate pe termen lung.
- 2012 – Creșterea cererii din partea clienților ne-a determinat să facem un pas strategic important. Am pus bazele producției de structuri metalice, ceea ce a dus la diversificarea paletei de clienți și la mărirea echipei Team Montage.
- 2014 – S-a conturat proiectul de construcție al atelierelor de producție confecții metalice pe un teren situat strategic într-o cunoscută zonă industrială.
- 2016 – Demararea lucrărilor de construcție a propriei hale de producție, situate în comuna Cârcea, județul Dolj. Cu o echipă de 55 de angajați, am crescut semnificativ volumul și complexitatea proiectelor pe care le puteam gestiona.
- 2018 – Deschiderea oficială a noii noastre hale de producție a marcat o nouă etapă în dezvoltarea companiei Team Montage. Cu o capacitate de 200 de tone pe lună, ne-am dublat echipa la 108 membri și am început să ne extindem portofoliul de proiecte, colaborând cu firme internaționale din diverse industrii.
- 2024 – Astăzi, suntem mândri să producem peste 500 de tone de structuri metalice pe lună și să fim prezenți pe piețele din 5 țări europene. Echipa noastră a crescut până la aproximativ 300 de angajați, iar capacitatea noastră de producție continuă să crească. Anul acesta, Team Montage a început un proiect major de extindere a facilităților noastre, cu o investiție de peste 10 milioane de euro, pentru a ne dubla capacitatea de producție până în 2026.
TeamMontage în cifre
În cei 15 ani de activitate, am acumulat experiență, am crescut capacitățile de producție, ne-am extins prezența pe piața europeană și am înfruntat cu brio multe provocări specifice unui business complex. Realizările noastre pot fi rezumate astfel:
- +500 de tone de structuri metalice produse lunar, în mod constant, datorită echipelor noastre de experți și echipamentelor de ultimă generație.
- +10.000 de proiecte finalizate cu succes, inclusiv colaborări importante cu companii din industriile automotive, logistică, alimentară și industrială.
- +300 de angajați calificați, care fac parte din echipa noastră națională și internațională, răspândită în 5 țări europene.
- 17.000 mp – suprafața totală a halelor noastre de producție, situate în comuna Cârcea, județul Dolj.
- +15 ani de inovație și dezvoltare în domeniul structurilor metalice și al montajului.
- +5 țări – Prezență internațională, cu filiale, sucursale sau sedii permanente în țări precum Germania, Ungaria, Belgia, Spania și Anglia.
- +10 milioane de euro investiții în extinderea și modernizarea facilităților, cu obiectivul de a dubla capacitatea de producție până în 2026.
Ce oferim
- Servicii complete și expertiză de top: De la proiectare, uzinare și montaj, până la consultanță de specialitate, oferim soluții durabile și eficiente, indiferent de complexitatea cerințelor. Am construit o echipă formată din ingineri, lăcătuși, sudori și electricieni specializați, care asigură implementarea fiecărui proiect la cele mai înalte standarde.
- Capacități de producție moderne: Cu facilități de producție de ultimă generație, producem peste 500 de tone de structuri metalice lunar. Utilizăm tehnologii moderne și echipamente conforme cu cele mai noi standarde de mediu, ceea ce ne permite să răspundem prompt nevoilor clienților noștri.
- Certificări: Ne mândrim cu respectarea standardelor internaționale ISO 9001, ISO 3834-2, ISO 14001 și EN 1090, ceea ce reflectă angajamentul nostru pentru calitate, siguranță și sustenabilitate.
Planuri de viitor
În următorii ani, Team Montage își propune să devină cel mai mare producător de structuri metalice din România. Pentru a atinge acest obiectiv ambițios, ne-am angajat să eficientizăm costurile de producție, să implementăm un plan de modernizare a fabricii și să investim în echipamente de ultimă generație. Vom continua să consolidăm parteneriate cu firme din diverse industrii și să livrăm soluții de cea mai înaltă calitate, menținând în același timp standarde ridicate de siguranță pentru angajații noștri.