FurnizoriInterviuri experti

KAESER KOMPRESSOREN – Ce capcane trebuie evitate la achiziționarea sistemelor de aer comprimat

Compania de familie KAESER KOMPRESSOREN este unul dintre cei mai importanți producători și furnizori de produse și servicii din întreaga lume în domeniul aerului comprimat. Înființată în anul 1919 ca atelier mecanic, Kaeser are în prezent două unități de producție în Germania. Compania are în jur de 7000 de angajați în întreaga lume.

Produsele se caracterizează în special prin fiabilitate,eficiență energetică, performanță și întreținere ușoară – sprijinind astfel obiectivul suprem al companiei Kaeser: satisfacția maximă a clientului. Despre piața de profil am discutat cu dl Radu Garbea – Managing Director

Care sunt 3 sfaturi pe care le-ați acorda unui client nou pentru achiziția corectă de sisteme de aer comprimat, compresoare și suflante?

1. Nu supradimensionați sistemul de aer comprimat! Pe durata de exploatare un compresor consumă energie de o valoare mult mai mare decât costul de achiziție. Lucrul la o presiune mai mare decât cea strict necesară înseamnă risipă de energie (în zona de 6-7 bar fiecare bar în plus ridică consumul cu cca. 7% fără să socotim și eventualele pierderi care cresc cu presiunea).

2. Turația variabilă nu este un panaceu. Nu credeți în promisiunea exagerată că un compresor cu turație variabilă va salva energie indiferent de consumul de aer comprimat. Chiar și în cazul unor consumuri foarte fluctuante, de multe ori o combinație bine aleasă de compresoare cu turație fixă este mai eficientă energetic și în toate cazurile mai fiabilă. Cereți o măsurătoare și o simulare asistată de computer pentru mai multe variante posibile.

3. Dacă faceți o solicitare pentru un compresor indicând necesarul de aer comprimat (cantitativ și calitativ) pe care îl considerați dumneavoastră sau proiectantul și primiți o ofertă în lipsa unei analize la fața locului, ignorați-o. E neserioasă în absența analizei unei persoane cu adevarat specializate în tehnica aerului comprimat.

Care sunt 3 capcane/greșeli des întâlnite pe care observați că le fac cumpărătorii când achiziționează sisteme de aer comprimat, compresoare și suflante?

1. Utilizarea conductelor de aer comprimat din țevi oxidabile. Cel puțin pe traseul de aer umed, până la uscătoare și filtre, conductele trebuie să fie rezistente la coroziune. Umiditatea excesivă și căldura amplifică procesul de oxidare. Folosiți oțel inoxidabil, aluminiu sau cel puțin oțel zincat.

2. Două sau mai multe compresoare cu turație variabilă într-o singură rețea reprezintă în majoritatea covărșitoare a cazurilor un non-sens. Cereți întotdeauna mai multe păreri de la specialiști diferiți chiar dacă proiectantul sau politica firmei indică o astfel de soluție.

3. Pentru compresoare răcite cu aer (așa cum sunt în imensa majoritate) subdimensioarea încăperii în care sunt montate generează multiple probleme. O stație cu un singur perete exterior va ridica probleme legate de evacuarea aerului cald care se întoarce în aspirație. Trebuie folosite tubulaturi corect dimensionate pentru evacuare. E de dorit ca aspirația (prin grile de preferat motorizate) să se facă cât mai departe de refularea aerului cald. În cazul compresoarelor foarte mari, răcite cu apă, calitatea acesteia trebuie să corespundă cu maximă strictețe celei indicate de producător. 

Care sunt 2-3 proiecte recente la care lucrați sau pe care le-ați finalizat recent și ce soluții tehnice din portofoliul dvs. ați folosit?

Nu putem indica numele principalilor clienți cu care derulăm proiecte în prezent. În fond, pentru noi orice partener e important. Dacă ne-am referi la proiecte complexe care cuprind proiectare și instalații sofisticate, am menționa investiții din:

–  industria prelucratoare cu un accent pe componente auto 

– energie 

– industria alimentară și farmaceutică.

Care sunt provocările momentului în segmentul în care activați?

1. Termenele lungi de livrare cauzate de multiplele întreruperi ale lanțurilor de aprovizionare. 

2. Declararea unor performanțe inexacte sau incomplete făcute de unii ofertanți care pretind a avea echipamente „similare” cu cele produse de noi

3. Promisiunea unor servicii de calitate post-vânzare de către „echipe” de service inexistente sau foarte slab dotate.

Cum vedeți evoluția pieței în nișa dvs. în România în următoarele 6-12 luni?

Noi nu avem o nișă de piață, aerul comprimat se folosește peste tot, important e să alegem cu ce îl producem și cum îl tratăm. Avem un forecast în ușoară creștere față de anul curent, am fi satisfăcuți cu un plus de 10-15% care ne-ar asigura posibilitatea extinderii departamentului nostru de service înspre 40 de angajați. Dorim să fim mai aproape de clienți și să scurtăm timpii de deplasare.

Ne puteți spune câteva din obiectivele KAESER KOMPRESSOREN pe care le implementați în această perioadă?

Obiectivul nostru principal este creșterea gradului de satisfacție al clienților. Am implementat un sistem de măsurare concretă a acestuia și sperăm să avem cât mai multe răspunsuri constructive fie ele și critice. Dorim să punem cât mai mult în practica din România sloganul nostru: „Mai mult aer comprimat cu mai puțină energie consumată”.




Related Articles

Back to top button