Proiecte și șantiere

Lanţul de magazine Profi va investi anul viitor 50 milioane euro în extinderea reţelei şi a bazei logistice

Profi Rom Food SRL, compania care administrează reţeaua magazinelor Profi, şi-a planificat investiţii de peste 50 milioane euro pentru anul viitor, cea mai mare parte în extinderea reţelei şi a bazei logistice, urmând să ajungă la aproximativ 900 de unităţi, a declarat pentru News.ro directorul general al companiei, Daniel Cârstea.

„Vom încheia anul cu doar puţin sub 700 de magazine. În 2017, am deschis aproape 200, iar strategia noastră actuală este să deschidem în fiecare an cel puţin tot atâtea magazine câte am inaugurat în cel anterior„, a afirmat Cârstea.

Investiţiile din 2018 vor depăşi 50 milioane de euro, îndreptându-se în principal către extinderea reţelei şi a bazei logistice.

Sursa articol: economica.net

Afla din timp cand vor fi demarate aceste investitii!




Related Articles

Back to top button