Interviuri experti

UTILBEN: 3 lucruri la care să fii atent când cumperi un utilaj și 3 capcane de care să te ferești

Compania UTILBEN este unul dintre liderii pieței de utilaje din România, cu 18 ani de experiență în industrie, 4 sedii la nivel național și 120 de angajați. Ruben Marian, CEO-ul și fondatorul UTILBEN, vorbește despre pașii pe care trebuie să îi urmați dacă vreți să cumpărați un utilaj de încredere și despre capcanele pe care trebuie să le evitați în procesul de achiziție.

Care sunt 3 sfaturi pe care le-ați acorda unui client nou pentru achiziția corectă de utilaje?

Evaluarea nevoilor și a bugetului. Înainte de a achiziționa un utilaj de construcții, este important să te raportezi la lucrarea pe care o ai de făcut. În funcție de aceasta, vei afla și ce fel de echipament trebuie să cumperi. Următorul pas este să te uiți sincer în buzunar și să stabilești un buget realist, care să includă atât prețul utilajului, cât și costul întreținerii acestuia pe toată perioada proiectului. Un aspect pe care unii îl trec cu vederea este gradul de utilizare a unui echipament de construcții. Dacă proiectul tău se întinde pe câteva luni, îți recomand să apelezi la închiriere, pentru că este mult mai profitabil decât să deții un utilaj.

Alegerea unui partener de încredere. Alegerea furnizorului de utilaje potrivit este esențială. Trebuie să mergi mai departe de procesul de vânzare-cumpărare și să iei în calcul că un echipament de construcții se poate defecta când ți-e lumea mai dragă. Îți va mai răspunde acel furnizor la telefon, odată ce a vândut utilajul și află că ai probleme? Își va asuma defecțiunea și îți va repara echipamentul defect? Este important să iei în considerare reputația, experiența, serviciile oferite, suportul postvânzare și părerile clienților existenți. Totodată, un furnizor de utilaje care îți oferă mai multe variante de achiziție, cum ar fi leasing sau finanțare, este o alegere inteligentă pentru că denotă ani întregi de experiență și preocupare pentru client.

Testarea și inspecția utilajelor. Testează utilajul într-un mediu real de lucru și nu te limita la a-l porni și a-l plimba de colo-colo prin curtea vânzătorului. Numai atunci când este în sarcină, un echipament de construcții își arată adevărata valoare. Poți merge chiar mai departe de o simplă testare și să apelezi la un tehnician care să inspecteze în detaliu utilajul. Trebuie să fii pe deplin satisfăcut de starea, modul de funcționare și performanțele pe care ți le asigură noua achiziție, ca să ai liniștea sufletească a unui om care a făcut cea mai bună alegere.

Aceste sfaturi sunt de două ori mai prețioase în cazul în care vrei să cumperi un utilaj la mâna a doua. Aici, este imperios să verifici istoricul de service și de mentenanță, dacă nu vrei să ai surprize neplăcute. Utilajele second-hand prezintă riscul unor vicii ascunse, așa că, și în acest caz, îți recomand să colaborezi cu un furnizor de utilaje care are vechime în piață și îți oferă garanție.

Care sunt 3 capcane sau greșeli des întâlnite pe care observați că le fac clienții când achiziționează utilaje?

Fac achiziția în funcție de prețul cel mai mic. Criteriul celui mai mic preț este o capcană în care cad mulți clienți și pe care ajung să o regrete mai devreme decât se așteaptă. Ce îi sfătuiesc pe cumpărătorii de utilaje este să cerceteze cu atenție piața și să cântărească ofertele cu deschidere, fără să pună prețul la loc de cinste. O achiziție la un preț mic poate fi doar o bucurie de moment, mai ales că un preț mic este, de cele mai multe ori, un indicator al produselor de o calitate inferioară. Așa că ia în calcul că un echipament de construcții lucrează într-un mediu ostil și că, pe șantier, ai nevoie de un produs fiabil, rezistent și durabil.

Nu acordă atenția cuvenită specificațiilor tehnice. Unii clienți tind să trateze cu superficialitate fișa tehnică a unui utilaj și fac achiziția fără să se documenteze temeinic. Acest comportament poate duce la cumpărarea unui echipament de construcții subdimensionat, care nu face față sarcinilor de pe șantier. Se poate întâmpla și ca utilajul să fie supradimensionat, ceea ce se traduce în costuri suplimentare inutile și, per ansamblu, ineficiență în muncă. Tocmai de aceea, este important să apelezi la un furnizor cu experiență, care îți poate oferi consultanță de specialitate.

Nu iau în calcul serviciile postvânzare. Uneori, clienții se concentrează exclusiv pe achiziția propriu-zisă și nu merg mai departe de acest moment. Concret, nu își pun poate cea mai importantă întrebare: „Ce fac atunci când se strică utilajul?”. Un furnizor de încredere, așa cum este și UTILBEN, îți oferă garanție, service la timp și intervine rapid atunci când ai o problemă. Tocmai de aceea, noi le oferim clienților noștri un ecosistem unic de produse, servicii și tehnologie, care să le răspundă celor mai variate nevoi.

Sfatul meu este să iei în calcul costul total al utilajului în momentul achiziției. Acesta include și cheltuielile cu întreținerea, și eventualele defecțiuni. Mentenanța poate fi costisitoare, iar piesele de schimb și manopera îți pot goli buzunarele dacă nu te informezi cu atenție. Fă o achiziție în cunoștință de cauză și nu vei regreta!




Related Articles

Back to top button