Ghiduri și Sfaturi

Cablurile de date spre o conectare în viitor!

Fără să percepem când, am ajuns într-o nouă eră, cea în care digitalizarea reprezintă un stil de viață. Fie că vorbim despre transmiterea unui mesaj între prieteni sau despre trasarea unor sarcini pentru roboți, suntem sub aceeași „dominație”: INTERNETUL.

Dacă până acum ceva timp, industria era reprezentată de companiile foarte mari, care își permiteau costurile uriașe pentru producție, noul concept de Smart Factory promite aproape oricui produse personalizate, la preţul unui produs de serie şi pune la aceeaşi masă micii şi marii producători.

Ce înseamnă Smart Factory?
O fabrică inteligentă foloseşte maşini şi utilaje interconectate prin reţele de date, capabile să schimbe informaţii şi produse între ele. Toate elementele din sistem acţionează pe baza solicitării transmise de către operatorul uman şi îşi adaptează procesul de producţie în timp real, conform cererii. Această flexibilitate extremă este posibilă doar prin automatizare şi robotizare completă şi toate elementele din lanţul de producţie trebuie să fie la acelaşi nivel de performanţă tehnologică. În acest fel, costurile legate de producerea unui unicat sunt relativ egale cu cele legate de producerea într-un număr foarte mare. În aceste condiţii, o fabrică Smart poate să rivalizeze cu un colos industrial.

Cu o gamă largă de produse și garanția calității germane, LAPP vă ajută la automatizarea întregului proces al producției. Un senzor de calitate are nevoie de un cablu de date performant altfel este posibil ca semnalul care ajunge la sistemul de comadă să fie depreciat şi deci să devină nefolositor.

Cablurile de date pot fi clasificate după purtătorul de informaţie: curent electric sau lumină.

În cazul curentului electric, frecvenţa semnalului clasifică cablurile de date în joasă frecvenţă şi înaltă frecvenţă. LAPP acoperă toate cele trei segmente prin brandurile UNITRONIC® – pentru cablurile de date de joasă frecvenţă, ETHERLINE® – pentru cablurile de date de înaltă frecvenţă şi HITRONIC® – pentru cablurile de fibră optică. În Germania, o ţară cunoscută pentru nivelul înalt de tehnologie, produsele LAPP sunt utilizate în tot ceea ce este legat de mediul industrial. LAPP este parte a studiilor realizate referitor la revoluţia industrială 4.0. Specialiştii grupului participă activ la definirea conceptelor şi a modului de implementare a acestora. LAPP contribuie esenţial la realizarea celor mai performante cabluri de date, dedicate zonei industriale.

Cum transferăm datele?
De la nivelul senzorilor sunt trimise informaţiile spre unitatea de comandă care elaborează semnale pe care le trimite către elementele de execuţie. Unii senzori au nevoie să transfere volume mici de date care pot fi transmise pe cablurile de joasă frecvenţă. În cazul altora, trebuie transferate volume mari de date astfel încât sunt necesare cabluri de date de înaltă frecvenţă. Aplicaţiile în care camerele video de înaltă rezoluţie sunt folosite la identificarea diverselor repere solicită cabluri de înaltă frecvenţă de categorie Cat 6A, calificate pentru rate de transmitere a informaţiei de 10Gbit/s. Uneori la performanţele electrice trebuie să se adauge şi performanţe mecanice deosebite (cicluri continue de îndoire-dezdoire sau mişcări de torsiune). LAPP a proiectat şi realizat cabluri de date capabile să satisfacă toate aceste cerinţe şi să asigure şi o rezistenţă sporită la agresiunile chimice frecvente în mediul industrial.

Pe lângă produsele de bază, în portofoliul nostru se găsesc și cabluri premufate cu conectori codificaţi standard sau produse personalizate conform cerințelor primite.

Cablurile de date fabricate de LAPP sunt caracterizate de o imunitate foarte bună faţă de perturbaţiile electromagnetice, obţinută printr-o atentă proiectare şi realizare a sistemelor de ecrane. Pe lângă calitatea intrinsecă a unui cablu de date, alegerea corespunzătoare a unui produs în funcţie de tipul de aplicaţie este factorul hotărâtor pentru atingerea performanţelor optime.

Echipa LAPP România, prin expertiza pe care o are, poate oferi consiliere atât în aplicațiile tehnice din sfera curenţilor tari şi cea a curenţilor slabi, inclusiv, în proiectarea sistemelor de pat cablu astfel încât să puteţi alege cea mai bună variantă de instalare.

Revoluţia industrială 4.0 se referă la interconectare iar noi suntem veriga ce vă leagă de viitor! Ne puteți contacta pe www.lapp.ro.




Related Articles

Back to top button